Procuratura Anticorupție ar putea fuziona cu PCCOCS. Propunerea va fi examinată de Parlament
Procuratura Anticorupție (PA) ar urma să fuzioneze cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), iar dosarele de corupție politică vor fi trimise în gestiunea unei secții speciale din cadrul Procuraturii Generale (PA). Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Justiției și urmează să fie prezentat Parlamentului spre examinare.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a prezentat astăzi, 29 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile preliminare ale analizelor efectuate privind modalitățile de consolidare a arhitecturii instituționale în lupta împotriva corupției și a crimei organizate.
Ministra Mihailov-Moraru a menționat că structurile actuale de investigație „operează adesea în mod separat, fără o viziune de ansamblu” asupra fenomenului criminalității organizate și a corupției politice.
„Asociațiile criminale săvârșesc un spectru larg de infracțiuni, de corupție, finanțare ilegală a partidelor politice, spălarea banilor, dezordini în masă, aplicarea violenței, care sunt de competența diferitor organe de urmărire penală, nefiind un organ care să investigheze inclusiv din prisma deținerii unui tablou amplu la tot arealul de infracțiuni comise”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Una dintre soluțiile prezentate a fost concentrarea eforturilor de investigare la nivelul secției specializate din cadrul Procuraturii Generale, recent creată în urma reorganizării sistemului procuraturii. Această secție ar urma să preia dosarele complexe de corupție politică și criminalitate organizată.
În plus, secția respectivă ar trebui să fie mărită cu personal suplimentar, provenit din procuraturile specializate, cu misiunea de a se concentra exclusiv pe cazurile de corupție majoră și crimă organizată.
„Capacitatea procuraturilor specializate de a instrumenta cazuri complexe trebuie fortificată. Doar acest lucru va întări și încrederea publicului în sistemul de justiție”, a adăugat ministra.
Propunerea va fi transmisă către Parlament pentru examinare, iar Guvernul va acorda tot suportul și expertiza necesară, a precizat ministra Justiției. Scopul acestor demersuri este de a crea „un cadru mai puternic și mai bine structurat”, asigurând că fiecare caz de corupție și amenințare la securitatea statului să fie investigat rapid, cu profesionalism, iar cei vinovați să fie trași la răspundere.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat Biroului Permanent al Legislativului convocarea sesiunii extraordinare în perioada 29-30 ianuarie curent, transmite Moldpres. Propunerea Ministerului Justiției privind fuzionarea celor două instituții specializate în lupta împotriva corupției și a crimei organizate ar putea să fie examinate în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului.