Procedura de examinare medicală pentru șoferii amatori a fost simplificată

Procedura de examinare medicală pentru șoferii amatori a fost simplificată
Sursa foto: Online Marketing / Unsplash

Începând cu data de 1 octombrie curent, examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere va decurge în baza unei proceduri simplificate. Astfel, șoferii se vor putea adresa direct la medicul de familie.

Normele au fost modificate la inițiativa Ministerului Sănătății. Potrivit unui comunicat emis de instituție, sunt vizați conducătorii de vehicule și a candidații pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, șoferi amatori.

„Documentul stabilește că, examinarea conducătorilor de vehicule și a candidaților să fie efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare”, precizează Ministerul Sănătății.

În cazul în care medicul de familie va constata că solicitantul suferă și/sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau este expus altor riscuri și pericole care pot apărea în timpul condusului, acesta va fi consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil ingust.

„În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto. În cadrul acestor comisii, vor trece examenul medical și persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie”, a mai explicat ministerul.

Noile măsuri vor intra în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2023.