Primăvara face un pas înapoi. Ziua de 8 aprilie aduce frig, vânt puternic și ploi izolate
Vremea rece le strică planurile celor care au grăbit deja trecerea la haine mai lejere Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi, 8 aprilie, se vor înregistra maxime cuprinse între +5..+10°C. Până la ora 20:00, tot teritoriul țării este sub cod galben de vânt, viteza rafalelor urmând să atingă 54-72 de kilometri pe oră.
În nordul țării, mercurul din termometre va urca până la +5..+7°C. În raioanele Briceni, Dondușeni, Fălești, Florești și Rîșcani va ploua slab. În restul regiunii, cerul va fi noros.
În zona centrală, se vor înregistra cel mult +6..+8°C. Precipitații sunt așteptate doar în municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Călărași și Telenești, unde vor cădea ploi slabe.
Ploi slabe sunt prognozate și în tot sudul republican. Aici sunt așteptate maxime cuprinse între +9..+10°C.
Amintim că, în perioada 9-12 aprilie, toată R. Moldova se va afla sub cod galben de înghețuri. Pe 9 aprilie sunt prognozate înghețuri izolate, iar în perioada 10–12 aprilie - pe arii mai largi. În orele nocturne și ale dimineții se vor înregistra minime cuprinse între -3 și -1°C.

