Primăria municipiului Bălți își modifică programul de lucru, pentru a economisi energie electrică

Primăria municipiului Bălți își modifică programul de lucru, pentru a economisi energie electrică
Colaj ziar.md. Sursa foto: TVN, Canva Pro

Începând cu ziua de luni, 13 ianuarie, Primăria municipiului Bălți își modifică programul de lucru, pentru a economisi energie electrică. Edilul de la Bălți, Alexandr Petkov, a semnat astăzi o dispoziție în acest sens.

Astfel, angajații Primăriei Bălți își vor începe ziua de muncă la fel ca până acum, la ora 8:00, însă vor pleca acasă cu jumătate de oră mai devreme, la ora 16:30.  

Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram

Concomitent, pauza de masă a personalului Primăriei se va scurta cu jumătate de oră. Aceasta va începe la 12:00 și va dura până la 12:30.

Amintim că, începând cu data de 10 ianuarie, în municipiul Bălți a fost deconectat iluminatul stradal pe timp de noapte, măsura fiind aplicată în intervalul orelor 00:00 – 05:00.

Reducerea consumul de energie electrică: Iluminatul public din Bălți va fi deconectat pe timp de noapte
Iluminatul public din municipiul Bălți va fi deconectat pe timp de noapte, în contextul implementării la nivel național a regimului de economisire a energiei electrice, precum și a majorări substanțiale a tarifelor la electricitate. Despre aceste lucru a anunțat primarul municipiului Bălți, Alexandr…

În comparație, în capitală a fost deconectat doar iluminatul decorativ, începând cu data de 2 ianuarie.

Măsura nu se aplică doar în cazul luminițelor decorative de pe Pomul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și cele din Scuarul Catedralei. Până pe data de 14 ianuarie, acestea sunt aprinse odată cu iluminatul stradal și rămân conectate până la ora 23:30.

Măsuri pentru reducerea consumul de energie electrică. În capitală va fi deconectat iluminatul decorativ
În noaptea de 1 ianuarie spre 2 ianuarie va fi deconectat iluminatul decorativ din capitală. Vor rămâne conectate doar luminițele decorative de pe Pomul de Crăciun, din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și din Scuarul Catedralei până la data de 14 ianuarie. Anunțul a fost făcut marți, pe 31 decem…