marți, 19 august, 2025
  • USD
  • EUR
Primăria capitalei și BERD au semnat contractul care prevede extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân
Sursa foto: Primăria municipiului Chișinău

Primăria capitalei și BERD au semnat contractul care prevede extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân

Primăria capitalei și Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat astăzi contractul de finanțare a Proiectului de dezvoltare a infrastructurii urbane a municipiului Chișinău. Documentul prevede extinderea și modernizarea prevăd extinderea și modernizarea bulevardului Mircea cel Bătrân și a străzii Industriale, ambele din sectorul Ciocana, a străzii Mesager, din sectorul Buiucani, precum și amenajarea coridoarelor verzi.

Valoarea totală a proiectului este de 1,5 miliarde de lei, echivalentul a 74,3 milioane de euro. Din această sumă, 68,2 milioane de euro reprezintă finanțarea în baza Acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Restul sumei constituie componenta de grant aferentă proiectului. Aceasta include grantul investițional, în sumă de 1,9 milioane de euro, destinat amenajării zonei „Lacul 4” din Parcul „La Izvor” (coridorul verde și spațiul natural) și alte granturi în valoare de 4,2 milioane de euro pentru acordarea suportului de asistență tehnică în cadrul implementării Proiectului.

„Proiectul va fi implementat pe parcursul următorilor ani, iar cetățenii vor fi informați la fiecare etapă a acestuia”, a precizat primarul capitalei, Ion Ceban.

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat implementarea proiectului pe 30 iulie 2025.

În cazul bulevardului Mircea cel Bătrân, de exemplu, se va face o conexiune cu strada Bucovina. Despre intenția de a extinde această arteră s-a vorbit încă acum cinci ani. Pe 26 noiembrie 2020, Primăria anunțase că Direcția generală transport public și căi de comunicație planifică elaborarea proiectului de execuție pentru extinderea bulevardului