Primăria capitalei, despre preluarea a două clădiri pentru extinderea rețelei școlare: „Vom analiza oferta”
Primăria capitalei va examina propunerea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) privind transmiterea a două imobile pentru extinderea rețelei școlare. Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a anunțat că autoritățile municipale vor reveni ulterior cu detalii.
„Vom analiza această ofertă generoasă și von veni cu o anumită poziție în acest sens. Un lucru nu înțeleg. Dacă se dorește o soluționare a unei probleme, de ce s-a făcut o conferință de presă și au fost anunțate niște lucruri care nu corespund adevărului. Primăria este la 100 de metri de Ministerul Educației, DGETS este la 300 de metri, responsabilii din cadrul Ministerului au și numere de telefoane, mailuri și așa mai departe. Dacă s-ar fi dorit cu adevărat o implicare din partea MEC, lucrurile puteau fi rezolvate concret, nu prin declarații sterile de presă”, a declarat Pavaloi, într-un briefing de presă.
Oficialul a amintim că municipalitatea a solicitat Ministerului Educației de mai multe ori să transmită clădirea fostului Liceu Republican cu Profil Real în gestiunea Primăriei Chișinău, însă nu a primit niciun răspuns.
De asemenea, Pavaloi a menționat că supraaglomerația din școlile din Chișinău se datorează inclusiv faptului că în R. Moldova au fost închise mai multe instituții de învățământ, iar părinții aleg să vină la Chișinău.
MEC a anunțat astăzi că intenționează să transmită în comodat Primăriei Chișinău două clădiri mari ale unor foste instituții de învățământ. Este vorba despre blocul Centrului de Excelență în Energetică și Electronică de pe strada Sadoveanu 40/2 și actualul sediu al Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”. Cea din urmă instituție ar urma să fie transferată în sediul fostului Colegiu Tehnologic de pe strada Bogdan Voievod.
Autoritățile centrale susțin că valorificarea celor două edificii va asigura crearea a circa 1.600 de locuri noi pentru elevii din sectoarele Rîșcani și Ciocana ale capitalei.

