Prima reacție a „cămătarului” de la CNA privind cele 14 capete de acuzare care îi sunt incriminate

Prima reacție a „cămătarului” de la CNA privind cele 14 capete de acuzare care îi sunt incriminate
Sursa foto: zdg.md

Șeful suspendat al Direcției generale urmărire penală (DGUP) a Centrului Național Anticorupție (CNA), Ghenadie Tanas, a comentat cele 14 capete de acuzare care îi sunt incriminate, după ce Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat pe 30 octombrie că a finalizat și expediat în judecată dosarul de învinuire intentat pe numele său. El susține că cauza în care este vizat a fost intentată „la comandă” și expediată în instanță cu încălcări.

„Dosarul penal în privința mea, a familiei mele, a prietenilor mei și chiar a rudelor prietenilor mei, reprezintă o comandă politică, fiind fabricat cu scopul eliminării mele din funcția deținută în cadrul CNA și obținerea dividendelor politice”, a declarat Ghenadie Tanas pentru NewsMaker.

Șeful suspendat al DGUP mai susține că cauza penală, expediată în judecată pe 30 octombrie, ar fi fost întocmită cu încălcări.

Potrivit lui Tanas, dosarul penal care însumează 24 de mii de file și 98 de volume ar fi fost expediat în instanță fără a oferi apărării timp pentru a studia materialele cauzei penale și fără a fi soluționate cererile depuse.

„Începând chiar cu pornirea urmării penale și până la expedierea cauzei penale și până la expedierea cauzei penale în instanța de judecată, eu nu am beneficiat de un proces echitabil. Toate cererile și plângerile a fost respinse în mod ilegal și vădit neîntemeiat”, a mai spus Tanas.

La acest subiect: „Cămătarul” de la CNA și alți patru complici, trimiși în judecată. Ce capete de acuzare are fiecare

Deocamdată, instituțiile vizate în răspunsul lui Ghenadie Tanas nu au comentat acuzațiile.