Prețurile medii de consum au crescut în luna august curent cu 9,7%, comparativ cu anul 2022

Prețurile medii de consum au crescut în luna august curent cu 9,7%, comparativ cu anul 2022
Sursa foto: Emil Kalibradov/ Unsplash

Inflația anuală în luna august 2023 a constituit 9,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, iar prețurile medii de consum s-au micșorat cu circa 0,1% față de luna iulie curent. Datele au fost publicate luni, 11 septembrie, de Biroul Național de Statistică.

Micșorarea prețurilor la produsele alimentare cu circa 0,8%, a contribuit la diminuarea prețurilor medii de consum cu circa 0,3%. În luna august față de luna trecută (iulie 2023), moldovenii au plătit mai puțin pentru:
– legume cu 8,7%;
– fructe cu 1,5%;
– zahăr cu 1,1%;
– ulei vegetal cu 1%.

Creșteri masive de preț au fost înregistrate, conform BNS, la ouăle de găină – cu 17,2%. Majorări au fost înregistrate și la produsele nealimentare, cum ar fi motorina, cu 10,5%, la benzina – cu 3,9%, iar prețurile la combustibili solizi (cărbune de pământ) au scăzut cu 8,4%.

În luna august față de luna iulie 2023 s-au majorat prețurile la serviciile de alimentare cu apă potabilă și serviciile de canalizare – cu 4,0%, și serviciile transportului de pasageri - cu 3,7%.

Conform datelor BNS, de la începutul anului curent, prețurile medii de consum au crescut cu 3,5%, inclusiv la produse alimentare - cu 2,2%, mărfuri nealimentare - cu 2,5% și servicii prestate populației - cu 7,1%.