joi, 15 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Prețurile la carburanți nu se opresc din creștere - motorina trece de 19 lei

Prețurile la carburanți nu se opresc din creștere - motorina trece de 19 lei

Prețurile la carburanți continuă să urce în Republica Moldova, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) stabilind noi valori maxime de comercializare pentru produsele petroliere de tip standard, aplicabile pentru ziua de 16 ianuarie 2026.

Astfel, benzina standard 95 va putea fi comercializată cu maximum 22,59 lei pe litru, în creștere cu 11 bani față de ziua precedentă. Motorina ajunge la 19,06 lei pe litru, majorându-se cu 10 bani.

Potrivit ANRE, prețurile maxime de comercializare se calculează în baza unei metodologii care ține cont de mai mulți factori: valoarea medie a cotațiilor internaționale Platts pentru 14 zile, rata oficială medie de schimb a monedei naționale raportată la dolarul SUA, marja comercială, accizele și cota TVA aplicabilă.

Consumatorii sunt sfătuiți să urmărească evoluția prețurilor și să își ajusteze planurile de consum.