Prețuri mari, calitate îndoielnică! Benzina și motorina se scumpesc din nou pe 22 ianuarie
Prețurile carburanților continuă să urce discret, dar constant. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat pentru data de 22 ianuarie 2026 noile prețuri maxime de comercializare a principalelor produse petroliere de tip standard.
Astfel, benzina de tip 95 va putea fi vândută cu maximum 22,82 lei/litru, în creștere cu șase bani față de ziua precedentă, iar motorina va atinge 19,40 lei/litru, cu 10 bani pe litru.
Stabilirea prețurilor maxime de comercializare se face pe baza unei metodologii riguroase, care ia în calcul valoarea medie a cotațiilor Platts pentru ultimele 14 zile, rata oficială de schimb a leului față de dolarul american, marja comercială specifică, accizele și TVA-ul aplicabil.
Menționăm că Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a inițiat controale inopinate la anumite stații de alimentare cu combustibili, ca urmare a sesizărilor venite din partea consumatorilor nemulțumiți de calitatea motorinei comercializate.
Apelurile la Centrul Unic de Apel pentru Consumatori și materialele video postate pe rețelele sociale au semnalat posibile nereguli, care urmează a fi verificate conform competențelor legale. Rezultatele vor fi anunțate ulterior. Cei care întâmpină probleme similare pot contacta instituția la 022 51 51 51 sau la sediul din Chișinău, strada Vasile Alecsandri, 78.

