Prețuri mai mici la carburanți. În weekend, benzina se ieftinește cu 23 de bani

Prețuri mai mici la carburanți. În weekend, benzina se ieftinește cu 23 de bani
Sursa foto: Getty Images

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri plafon la carburanți, valabile pentru următoarele patru zile, perioada 11 - 14 mai. Potrivit ANRE, motorina se va ieftini de la miezul nopții cu nouă bani pentru un litru, iar benzina cu 23 de bani.

Astfel, în următoarele patru zile, un litru de benzină cu cifra octanică A 95 va costa 25 de lei și 69 de bani, iar un litru de motorină va costa 20 de lei și 99 de bani.

„Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică atestă în continuare ieftinirea prețurilor la carburanți pe bursele internaționale, tendință care se reflectă fidel la stațiile petroliere din Republica Moldova”, anunță ANRE într-un comunicat.

În consecință, sprun reprezentanții Agenției, pe parcursul săptămânii curente benzina a scăzut sub pragul de 26 lei/litru, iar motorina sub 21 lei/litru. Motorina, la prețul dat s-a comercializat ultima dată la începutul anului curent, fapt ce semnifică o recuperare totală a prețului acestui produs după fluctuațiile din ultimele luni.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și sunt publicate zilnic pe site-ul Agenției, iar benzinăriile din țară trebuie să le afișeze de la miezul nopții.