Președinta Seimului Letoniei vine la Chișinău. Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, limitat

Primăria Chișinău anunță că astăzi, 14 aprilie, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Măsura este luată de poliție, în contextul vizitei oficiale în R. Moldova a președintei Seimului Letoniei (parlamentul unicameral al republicii), Daiga Mierina.
În aceste condiții, astăzi, în intervalul orelor 08:00 - 22:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din centrul capitalei și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Inspectoratul General al Poliției și Direcția de poliție a municipiului Chișinău vor asigura ordinea publică și vor aduce la cunoștință prevederile dispoziției emise de APL Chișinău, persoanelor fizice și juridice, care desfășoară întruniri sau și-au exprimat intenția de a desfășura acțiuni de masă, în anumite locuri și în perimetrul străzilor indicate în actul administrativ enunțat.
Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.
