
Femeie de 86 de ani din Drochia, găsită moartă în propria casă. Un fost preot din raion, reținut pentru 72 de ore
ACTUALIZARE (16:30) Bărbatul suspectat de omorul unei femei de 86 de ani din raionul Drochia nu este parohul bisericii din satul Șalvirii Vechi. Mitropolia Moldovei anunță că acesta a fost eliberat din funcția de paroh încă din iulie 2019.
„Preotul Ioan Zîcu nu este parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Șalvirii Vechi, raionul Drochia, este oprit de la săvârșirea celor sfinte și eliberat din funcția de paroh al bisericii sus-numite încă din data de 24 iulie 2019”, transmite sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media a Mitropoliei Moldovei.
ȘTIREA INIȚIALĂ (11:30) O femeie în vârstă de 86 de ani din satul Șalvirii Vechi, raionul Drochia, a decedat după ce a fost agresată fizic până la moarte. Potrivit NordNews, de această crimă este suspectat parohul bisericii din localitate, Ioan Zîcu, care locuia împreună cu victima și a fost reținut pentru 72 de ore.
Contactată de ziar.md, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Drochia, Lilia Harea, a confirmat că totul s-a întâmplat sâmbătă, 20 septembrie, iar apelul la 112 a parvenit în jurul orei 17:45. La fața locului, grupa operativă a constatat prezența unor leziuni pe corpul victimei, iar cadavrul a fost transportat la secția medico-legală, pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.
„În urma investigațiilor, polițiștii au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, originar din raionul Fălești, care locuia împreună cu victima. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiat un proces penal”, a precizat Lilia Harea pentru ziar.md.
După cum notează NordNews, victima era o femeie originară din Ucraina și îl găzduia pe slujitorul bisericii.
„Surse apropiate susțin că reprezentanții Eparhiei de Soroca și Drochia ar încerca să evite o declarație publică privind incidentul, pentru a proteja imaginea Mitropoliei Moldovei”, scrie NordNews.
În iulie 2019, Ioan Zîcu a sărit la bătaie la ruda unei răposate, chiar în timpul procesiunii de înmormântare. Incidentul a avut loc tot în Șalvirii Vechi, scandalul fiind provocat de faptul că răposata a dorit ca slujba de înmormântare să fie oficiată de preotul din satul vecin.
După ce pătimașii au depus o plângere la poliție, Mitropolia Moldovei declarase că Ioan Zîcu va fi eliberat din funcția de paroh și oprit de a oficia cele sfinte.