Premierul Canadei își anunță demisia, dar va rămâne în funcție până la alegerea noului lider al liberalilor

Premierul Canadei își anunță demisia, dar va rămâne în funcție până la alegerea noului lider al liberalilor
Sursa foto: Reuters

Premierul canadian Justin Trudeau și-a anunțat luni demisia, dar a precizat că va rămâne în funcție până când Partidul Liberal, al cărui lider actual este, îi va desemna succesorul, transmit Reuters și AFP, citate de Agerpres.

„Intenționez să demisionez din funcțiile mele de șef al partidului și de prim-ministru odată ce partidul își va fi ales viitorul lider”, a spus Trudeau într-o declarație de presă la Ottawa.

Justin Trudeau se afla sub o puternică presiune de mai multe săptămâni din partea parlamentarilor liberali, pe fondul sondajelor care prognozează o înfrângere categorică a partidului la viitoarele alegeri.

Guvernul său minoritar, deja profund nepopular, a suferit o lovitură puternică prin demisia ministrului de finanțe și vicepremier Chrystia Freeland luna trecută, după divergențe cu Trudeau în privința politicii economice.

Trudeau a devenit prim-ministru în noiembrie 2015 și a fost reales de două ori, însă popularitatea sa a început să scadă acum doi ani, într-un context de furie a publicului din cauza creșterii prețurilor și a deficitului de locuințe.

Potrivit sondajelor, liberalii vor fi înfrânți la scor de opoziția conservatoare, indiferent cine va fi liderul lor, la viitoarele alegeri ce trebuie să aibă loc cel târziu la sfârșitul lunii octombrie.

Trudeau a mai anunțat luni că lucrările parlamentului vor fi suspendate până la 24 martie. Acestea urmau să se reia pe 27 ianuarie, iar partidele de opoziție promiseseră că vor da jos guvernul de îndată ce vor putea, cel mai probabil la sfârșitul lui martie.

Dacă, însă, parlamentul nu se va reuni până pe 24 martie, o moțiune de cenzură va putea fi introdusă cel mai devreme în mai, precizează Reuters.