miercuri, 21 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Premierul Alexandru Munteanu, la Davos: „Republica Moldova a ales să fie parte din Europa care apără democrația și pacea”
Foto: gov.md

Premierul Alexandru Munteanu, la Davos: „Republica Moldova a ales să fie parte din Europa care apără democrația și pacea”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Republica Moldova a făcut o alegere clară de a se alătura eforturilor europene pentru apărarea democrației, libertății și păcii. Mesajul a fost transmis în cadrul unui panel dedicat situației economice în contextul provocărilor regionale și globale.

Premierul a subliniat că țara noastră nu mai vrea să rămână „în zona gri” dintre Est și Vest, ci își asumă deschis drumul european și valorile care stau la baza acestuia.

„Republica Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să se alăture eforturilor europene de apărare a democrației, libertății și păcii. Suntem un exemplu că solidaritatea europeană și valorile comune pot deveni un scut împotriva influențelor externe destabilizatoare”, a declarat Alexandru Munteanu.

Șeful Executivului a vorbit și despre impactul direct al războiului din Ucraina asupra regiunii, menționând că acest conflict a arătat cât de fragilă poate fi securitatea atunci când statele nu acționează împreună. El a accentuat că pacea și stabilitatea nu pot fi construite prin competiție, ci prin cooperare.

Totodată, Alexandru Munteanu a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a contribui activ la construirea unei Europe puternice, capabile să ofere stabilitate, dezvoltare durabilă și respect pentru drepturile omului.

Participarea premierului la Davos vine în contextul eforturilor Republicii Moldova de a-și consolida poziția ca partener credibil al Uniunii Europene și de a-și întări rolul într-un spațiu european bazat pe solidaritate și valori comune.

Generatoare, autospeciale de intervenție și nu doar: R. Moldova va transmite Ucrainei un lot de ajutor umanitar
Autoritățile de la Chișinău pregătesc transmiterea unui lot de ajutor umanitar pentru Ucraina, în contextul în care țara vecină se confruntă cu o criză energetică fără precedent. Pachetul va include generatoare, dispozitive medicale, autospeciale de intervenție. Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat acest lucru ieri, în urma unei întrevederi

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram