Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la București: A avut întrevederi cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, și echipa sa guvernamentală efectuează astăzi, 13 noiembrie, prima vizită externă de la învestire. Delegația de la Chișinău, aflată la București, a avut întrevederi cu președintele României, Nicușor Dan, precum și cu omologul său român, Ilie Bolojan.
De dimineață, premierul a publicat un video pe pagina sa de Facebook în care a anunțat că împreună cu colegii săi zboară la București unde urmează să aibă mai multe întrevederi și discuții privind proiectele de dezvoltare.
Alexandru Munteanu este însoțit la București de mai mulți membri ai Cabinetului de miniștri, printre care secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Eugen Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Prima întrevedere oficială a avut loc la Palatul Cotroceni, unde Alexandru Munteanu și echipa sa guvernamentală au fost primiți de președintele României, Nicușor Dan.
În urma acestei întrevederi, premierul moldovean a scris, într-o postare pe rețelele sociale, că România și R. Moldova au „o agendă clară pentru următorii 10 ani și angajamentul comun de a aduce rezultate concrete pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului”.
„Continuăm împreună proiectele care creează tot mai multe punți între oameni: interconectarea energetică, infrastructura comună, libera circulație, cooperarea economică, educațională și culturală”, a punctat Alexandru Munteanu într-o postare pe rețelele sociale.
Ulterior, premierul R. Moldova s-a întâlnit cu omologul său român. Cei doi oficiali au susținut și o conferință comună de presă în care au punctat importanța continuării proiectelor bilaterale.
Potrivit agendei vizitei, șeful Executivului de la Chișinău va discuta cu oficiali din Parlamentul român și va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României.
Următoarea vizită externă a premierului R. Moldova va avea loc pe 18 noiembrie, la Bruxelles. Alexandru Munteanu va participa la Forumul Extinderii Uniunii Europene, sub genericul „Prin extinderea Uniunii, asigurăm viitorul nostru”.
Potrivit agendei, evenimentul va reuni lideri politici, oficiali europeni, reprezentanți ai societății civile, tineri, antreprenori și experți din țările membre și candidate, pentru a discuta despre viitorul procesului de extindere și rolul acestuia în consolidarea securității europene,