Premierul Alexandru Munteanu a depus flori la Kiev în memoria apărătorilor Ucrainei: „Pacea și libertatea sunt neprețuite”
Premierul Alexandru Munteanu și-a început vizita oficială la Kiev, Ucraina, cu un gest simbolic. Oficialul a depus flori la Zidul Memoriei Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei, alături de omologul său ucrainean, Iulia Sviridenko.
Șeful Executivului a transmis un mesaj de recunoștință, de solidaritate și sprijin pentru lupta pe care o duce poporul ucrainean pentru independență și libertate, pentru pacea întregului continent european.
„Fiecare fotografie de pe acest zid înseamnă un destin întrerupt de război și o familie îndurerată. Sacrificiul lor ne reamintește cât de prețioase sunt viața umană, pacea și libertatea”, a spus premierul Munteanu.





Foto: gov.md
În cadrul vizitei, premierul moldovean urmează să aibă întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prim-ministrul Iulia Sviridenko și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme. Discuțiile vizează cooperarea bilaterală, securitatea regională și parcursul european al celor două state.

Vizita are loc la patru ani de la începutul agresiunii ruse în Ucraina. Autoritățile de la Chișinău spun că Republica Moldova își menține sprijinul pentru țara vecină, atât prin poziții politice, cât și prin măsuri concrete.
Amintim că recent, Guvernul a decis prelungirea protecției temporare pentru persoanele refugiate din Ucraina până la 1 martie 2027, oferindu-le posibilitatea să rămână legal în țară, să muncească și să aibă acces la servicii sociale și medicale. Totodată, au fost aprobate noi loturi de ajutor umanitar, care includ echipamente medicale, autospeciale, produse alimentare și bunuri de primă necesitate.


