Premieră. Femeile cu cancer mamar vor putea primi două preparate oncologice, gratuit, direct din farmacii
În premieră, femeile diagnosticate cu cancer mamar vor putea ridica două preparate oncologice, gratuit, direct din farmacii. Înainte, erau nevoite să se deplaseze la Institutul Oncologic pentru a le obține. Modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
„Medicamentele cu denumirea comună internațională anastrozolum și tamoxifenum vor fi prescrise de către medicul oncolog sau de medicul de familie, în baza indicației medicului specialist în oncologie”, a precizat Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Pacientele care au nevoie de aceste medicamente nu vor mai trebui să se deplaseze la Institutul Oncologic pentru a le obține. Preparatele vor putea fi ridicate gratuit din orice farmacie contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Conform datelor Institutului Oncologic, de aceste preparate urmează să beneficieze circa 2.500 de persoane.
Potrivit estimărilor CNAM, pentru compensarea acestor două medicamente în anul 2024 este nevoie de 1,8 milioane de lei, bani ce vor fi prevăzuți în fondurile de asigurare medicală obligatorie.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„În prezent, asigurarea pacientelor care au cancer mamar cu medicamentele necesare se efectuează prin intermediul Institutului Oncologic. Pentru a intra în posesia produselor farmaceutice, bolnavii din întreaga republică sunt nevoiți să se deplaseze în Capitală la fiecare trei luni.
Deși cheltuielile adiționale pentru transport sunt suportate de către CNAM, posibilitatea de a ridica medicamentele direct din farmaciile din localitate va fi un avantaj semnificativ pentru această categorie de persoane”, a argumentat CNAM.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din întreaga lume, luând viețile a sute de mii de femei în fiecare an și afectând, în mod disproporționat, persoanele din țările cu venituri mici și medii.
Cancerul de sân este o boală în care unele celulele din structura glandei mamare cresc necontrolat, ducând la formarea tumorilor. Dacă sunt lăsate nesupravegheate, tumorile se pot răspândi în tot organismul și devin fatale.