Portul de stat Giurgiulești va fi modernizat. Proiectul de dezvoltare, prezentat de autorități

Portul de stat Giurgiulești va fi modernizat. Proiectul de dezvoltare, prezentat de autorități
Sursa foto: Giurgiulesti International Free Port

Un proiect de dezvoltare a portului de stat Giurgiulești, a fost prezentat de autorități joi, 28 septembrie. Proiectul face parte din prioritățile Planului de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei 5+, dezvoltat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Potrivit ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, porturile actuale a țării pot găzdui, transborda și transporta mai puțin de jumătate din totalul cerealelor exportate din țară.

În 2022, au fost exportate 2,2 milioane de tone de cereale dintre care doar 710 mii tone, adică 32% dintre acestea prin porturile noastre. Ministrul Spînu a menționat că pentru reconstrucția, amenajarea și modernizarea Portului Internațional Liber Giurgiulești sunt nevoie de investiții de aproximativ 40 milioane de euro.

În cadrul proiectului se vor realiza următoarele lucrări de construcție, amenajare și dotare tehnică:

– construcția de silozuri de cereale cu o capacitate de aproximativ 80.000 de tone;
– amenajarea unei noi dane de 150 m lungime si 5 m adâncime;
– dotarea cu încărcătoare de cereale cu viteze estimată de 1.500 t/h;
– amenajarea liniilor de cale ferată și stație de descărcare feroviară;
– construcția unei parcări pentru camioane;
– construcția unei stații de descărcare a camioanelor;
– construcția de depozite acoperite;
– dotarea cu macarale mobile;
– amenajarea teritoriului de 2,5 ha pentru noul terminal portuar;

„În anii 2021 și 2022, Moldova a exportat între 60% și 80% din mărfuri prin alte porturi din lipsa de capacitate de transbordare. În acest sens, este important să construim capacități de transbordare suplimentară de minim 800 mii tone în portul de stat de la Giurgiulești”, a declarat Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR).

Amintim că pe 14 septembrie, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a prezentat un Plan de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei, care vizează 5+1 priorități strategice pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii naționale în următorii ani.

Cele 5+1 priorități strategice din cadrul Planului de Reconstrucție a Infrastructurii:

1. Drumuri europene în toată țara;
2. Transport feroviar și naval european;
3. Transport rutier modern;
4. Apă pentru toți;
5. Satul European, localități amenajate și îngrijite;
6. Proiecte mari, de importanță națională

Realizarea Planului de Reconstrucție a Infrastructurii va fi realizat şi cu susţinerea Corporaţiei Financiare Internaţionale (CFI), membră a Grupului Băncii Mondiale.

Portul Giurgiulești cunoscut și ca Portul Internațional Liber Giurgiulești este unicul port din R. Moldova accesibil pentru navele maritime, situat la km 133,8 (a 72,2 milă maritimă) al fluviului Dunărea, în sudul țării, fiind mărginit de România și Ucraina.

Portul beneficiază de o amplasare pe traseele internaționale de comerț și transport, precum este canalul navigabil Rin-Main-Dunăre, care unește Marea Neagră, 14 state europene și Marea Nordică; sistemele de cale ferată de standard european, precum și rețeaua de drumuri internaționale. Portul a fost dat în exploatare la 26 octombrie 2006, după 10 ani de construcție.