Pompierii și salvatorii au intervenit în peste 30 de misiuni în ultimele 24 de ore, din cauza condițiilor meteo dificile
În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii din întreaga țară au avut 33 de intervenții pentru a preveni și a lichida consecințele situațiilor de risc apărute din cauza ghețușului și a poleiului, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
O parte dintre misiuni au fost dedicate sprijinirii echipelor de ambulanță, care nu au reușit să ajungă la pacienți din cauza drumurilor alunecoase. În raionul Soroca, salvatorii au tractat o ambulanță blocată pe carosabil, iar în raioanele Strășeni și Orhei au ajutat la transportarea pacienților în condiții de siguranță.
Totodată, vremea nefavorabilă a provocat căderi de arbori pe mai multe trasee. Angajații IGSU au intervenit în raioanele Rezina, Soroca și Șoldănești, unde au îndepărtat copacii prăbușiți și au eliberat drumurile. Din fericire, în urma acestor incidente nu au fost înregistrate victime.
IGSU îndeamnă cetățenii să fie prudenți, să evite deplasările neesențiale atunci când condițiile meteo sunt dificile și să urmărească avertizările emise de autorități.
Salvatorii și pompierii rămân la datorie 24 de ore din 24, iar în caz de situații de urgență, oamenii sunt rugați să apeleze imediat Serviciul 112.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
