Poluare atmosferică, caniculă, boli infecțioase: Dereglările climatice afectează grav sănătatea
Căldură extremă, poluare atmosferică, boli infecțioase, sănătate mintală: schimbările climatice reprezintă o amenințare multiplă pentru sănătatea umană, iar Conferința ONU pentru acțiuni climatice - COP28, care începe joi, 30 noiembrie, va dedica, pentru prima dată în istoria evenimentului, o zi pentru acest subiect, scrie Agerpres, citând AFP.
„Pentru a evita efectele catastrofice asupra sănătății și a preveni milioane de decese”, trebuie limitată creșterea medie a temperaturii pe Terra la 1,5 grade Celsius, obiectivul ambițios al Acordului de la Paris, susține Organizația Mondială a Sănătății, alături de alți experți sanitari și din organizații de mediu.
Însă planeta se îndreaptă în prezent spre o încălzire cu 2,5 până la 2,9 grade Celsius până în 2100, potrivit ONU.
Valuri de caniculă
Anul 2023 se anunță deja cel mai călduros înregistrat vreodată. Și, pe măsură ce încălzirea planetară continuă, valuri de căldură mai frecvente și mai intense își vor pune amprenta din ce în ce mai vizibil asupra corpului uman.
În 2022, locuitorii Terrei au fost expuși, în medie, la 86 de zile de temperaturi potențial mortale.
Persoanele cele mai vulnerabile plătesc tributul cel mai greu. Astfel, numărul persoanelor de peste 65 de ani care și-au pierdut viața din cauza caniculei a crescut cu 85% în perioadele 1991-2000 și 2013-2022, potrivit unui raport de referință publicat săptămâna aceasta de revista medicală The Lancet.
Doar în Europa, căldura a provocat peste 70.000 de decese vara trecută, au precizat cercetătorii săptămâna acesta, în urma unei revizuiri în creștere a estimării precedente de 62.000 de victime.
Aproape de cinci ori mai multe persoane riscă să moară la nivel global în urma efectelor căldurii extreme până în 2050, potrivit unei „numărători inverse” publicată de revista Lancet.
Secetele din ce în ce mai frecvente expun de asemenea milioane de persoane la foamete. Din perspectiva unei încălziri cu 2 grade Celsius până în 2100, un număr suplimentar de 520 de persoane vor fi afectate de insecuritate alimentară moderată sau gravă până la mijlocul secolului.
Și alte evenimente climatice extreme, precum furtuni, inundații și incendii, provoacă decese sau favorizează apariția unor afecțiuni.
Poluarea atmosferică
Aproape 99% din populația mondială respiră un aer care se se încadrează în limitele fixate de Organizația Mondială a Sănătății.
Accentuată de schimbările climatice, poluarea atmosferică sporește riscul bolilor respiratorii, al accidentelor cardiovasculare, al diabetului sau cancerului și, potrivit unor experți, are efecte comparabile, sau chiar mai grave, decât cele ale fumatului sau alcoolului.
Astfel, în atmosferă sunt prezente gaze, metale grele, particule fine, rezultate în principal din energii fosile, și care pot trece de bariera plămânilor și ajungând în sânge.
Deși sunt mai vizibile în perioadele de maximă poluare, când se înmulțesc infecțiile respiratorii și alergiile, efectele cele mai nefaste sunt asociate cu expunerea pe termen lung.
Peste patru milioane: acesta este, potrivit OMS, numărul deceselor premature provocate de poluarea atmosferică exterioară în fiecare an la nivel global.
Ca o rază de speranță, aceste decese premature au scăzut cu aproape 16% din 2015, în principal grație unui consum mai redus de cărbune, potrivit „numărătorii inverse” a Lancet.
Boli infecțioase
Dereglările climatice - modificările de temperatură și precipitații - intensifică de asemenea bolile infecțioase și parazitare.
Este vorba în special de noi zone afectate de țânțari, păsări, dar și mamifere implicate în epidemiile create de virusuri (dengue, chikungunya, zika,virusul West Nile), bacterii (ciumă, boala Lyme), animale sau paraziți (malarie).
Răspândirea febrei dengue ar putea crește cu 36% odată cu o încălzire planetară de 2 grade Celsius până în 2100, potrivit raportului Lancet. Și, odată cu încălzirea oceanelor, mai multe zone costiere vor deveni propice transmiterii bacteriei vibrio, care provoacă holera.
Furtunile și inundațiile pot crea ape stătătoare, favorabile înmulțirii țânțarilor, iar valurile de căldură favorizează infecțiile transmise pe calea apei.
Sănătate mintală
Anxietate, depresie sau stres post-traumatic - dereglările climatice reprezintă de asemenea un risc pentru sănătatea mintală, în special în cazul persoanelor care suferă de patologii clinice, potrivit specialiștilor.
Efectelor directe ale catastrofelor naturale și ale caniculelor li se adaugă efectele indirecte, cum ar fi ecoanxietatea, care îi afectează în special pe tineri.