vineri, 28 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Poliția s-a autosesizat în cazul medicului care continua să activeze după ce a fost cercetat penal pentru violul a două copile
Colaj ziar.md

Poliția s-a autosesizat în cazul medicului care continua să activeze după ce a fost cercetat penal pentru violul a două copile

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că Poliția s-a autosesizat în cazul medicului anesteziolog-reanimatolog care continua să activeze după ce a fost cercetat penal pentru violul a două copile.

Au fost demarate acțiunile necesare pentru verificare și investigare, inclusiv sub aspectul posibilei comiteri a unor fapte de viol, în cadrul cărora vor fi stabilite toate circumstanțele relevante, iar, după caz, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislația în vigoare”, a informat instituția într-o postare publicată pe Facebook.

În același mesaj, MAI a recomandat „evitarea speculațiilor până la finalizarea anchetei”, precizând că doar rezultatele oficiale vor clarifica situația.

Menționăm că MAI a făcut anunțul la câteva ore distanță după ce Ministerul Sănătății a informat că medicul vizat - Boris Meșteșug, a fost temporar suspendat din funcția pe care o deținea la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău. Totodată, Comisia de atestare a medicilor anesteziologi-reanimatologi a inițiat evaluarea anticipată a nivelului de calificare profesională a lui Meșteșug.

Medicul cercetat penal pentru violul a două fetițe - suspendat temporar din funcția deținută la Spitalul Clinic de Psihiatrie
Medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug, anterior cercetat penal pentru violul a două fetițe, a fost suspendat temporar din funcția pe care o deținea la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Acum două zile, Comisia de atestare a medicilor anesteziologi-reanimatologi a inițiat evaluarea anticipată a nivelului de calificare profesională a lui Meșteșug. Ministerul Sănătății

Pe 20 noiembrie curent, RISE Moldova a publicat o investigație în care este vizat Boris Meșteșug. Potrivit anchetei, acesta continua să îngrijească pacienți chiar dacă a fost cercetat penal pentru violul a două fetițe.

Cazurile de viol au avut loc în 2010 și 2011, iar procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare. Magistrații Curții Supreme de Justiție au hotărât încetarea procesului în 2021, după opt ani de judecată. Boris Meșteșug care s-a declarat nevinovat în dosar.

În tot acest timp, Meșteșug a continuat să îngrijească pacienți în mai multe instituții medicale din Chișinău. Din 2001 până în 2020, el a lucrat la Institutul de Pneumologie „Chiril Draganiuc”, din 2015 până în 2022 - la Centrul Medical Excellence, din 2018 - la Centrul medical Extramed, iar din 2020 - la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău.

Avocata Violeta Andriuța a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) în cazul uneia dintre copilele violate. 

Un medic cercetat penal pentru violul a două fetițe continuă să îngrijească pacienți - INVESTIGAȚIE
Un medic anesteziolog-reanimatolog continuă să activeze în pofida faptului că a fost cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe. Potrivit unei investigații realizate de RISE Moldova, este vorba despre Boris Meșteșug, care în prezent lucrează în secția terapie