Poliția Națională a primit o donație de zece mașini și 40 de camere de corp din partea Canadei
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a primit o donație de zece vehicule de patrulare, 40 de camere video corporale, 40 de tablete robuste, cinci truse de detectare a contrabandei și 20 de stații de lucru. Bunurile au fost oferite în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților naționale de poliție în R. Moldova”, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), cu suportul financiar al Ambasadei Canadei în România, Bulgaria și R. Moldova.
Ceremonia de transmitere a lotului de echipamente specializate a avut loc miercuri, 21 august, la Inspectoratul General al Poliției. La eveniment au participat ministrul Afacerilor Interne al R. Moldova, Adrian Efros, ambasadorul Canadei în R. Moldova, E.S. Gavin Buchan, și șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
„Donația include 10 vehicule de patrulare pentru a îmbunătăți răspunsul poliției la situațiile de urgență, 40 de camere video corporale, care vor spori responsabilitatea poliției și vor contribui la prevenirea corupției, 40 de tablete robuste pentru a consolida capacitatea ofițerilor detașați pe teren de a accesa bazele de date în timp real, 5 truse de detectare a contrabandei de ultimă generație pentru a îmbunătăți detectarea infracțiunilor transfrontaliere și 20 de stații de lucru”, anunță IGP.
În semn de recunoștință față de suportul acordat pentru consolidarea capacităților polițienești ale R. Moldova, ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și R. Moldova, E.S. Gavin Buchan, a fost decorat cu distincția Inspectoratului General al Poliției, Medalia „Pentru cooperare”.