Podul peste râul Prut de la Leușeni-Albița a fost reparat. Câți pasageri trec peste acest pod anual
Lucrările de reparație la podul amplasat pe drumul expres M1, situat la frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut marți, 12 septembrie, de Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).
Potrivit ASD, în anul 2022, podul de șosea supus reabilitării a fost traversat de aproximativ 763 de mii de autoturisme, 46 de mii de autocare, iar numărul total de pasageri care au tranzitat podul a fost de aproximativ 3,8 milioane.
„Comisia de recepție, formată din reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor, companiei de proiectare, antreprenorului și DRDP Iași, a constatat că lucrările au fost executate conform standardelor de calitate impuse, respectând proiectul de execuție și normativele în vigoare”, anunță ASD.
Lucrările de reparație a suprastructurii și infrastructurii podului au fost realizate de VAR-IMP SRL, o firmă din Hîncești. Potrivit Mold-Street, costurile la momentul licitației din mai 2022 au fost evaluate la circa 20,12 milioane de lei (cu TVA).
Conform anunțului Administrației, începând de ieri, 12 septembrie, circulația rutieră și pietonală pe pod a fost redeschisă cu succes.