Plăți unice de 2.000-4.000 de lei pentru bugetari. Profesori, medicii și polițiștii, printre beneficiari
Angajații din sectorul bugetar care au un salariu brut mai mic de 20.000 de lei vor beneficia, în luna octombrie, de plăți unice cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. Măsura a fost anunțată de premierul Vasile Tofan și este prezentată drept o compensație pentru întârzierea majorărilor salariale. Pentru achitarea acestor sume, Guvernul va aloca aproximativ 560 de milioane de lei.
Plățile vor fi acordate diferențiat, în funcție de domeniul de activitate. Câte 4.000 de lei vor primi angajații din învățământ, inclusiv personalul de conducere, cadrele didactice și personalul didactic auxiliar.
O plată de 3.000 de lei este prevăzută pentru angajații bugetari din domeniul social, apărare națională și ordine publică, sănătate - în cazul instituțiilor finanțate din buget - cultură, sport, justiție și administrație publică.
Alte categorii de angajați, inclusiv personalul tehnic și auxiliar, vor beneficia de câte 2.000 de lei. Premierul a menționat printre exemple paznicii și bucătarii.
„Vom compensa întârzierea de câteva luni cu o plată unică pentru toți bugetarii care au un salariu brut mai mic de 20.000 de lei”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a precizat că pragul de 20.000 de lei va fi calculat în raport cu salariul corespunzător unei norme întregi. Astfel, un angajat care muncește peste o normă și ajunge să câștige mai mult de 20.000 de lei nu va fi automat exclus de la acordarea banilor.
„Ne referim la salariul corespunzător pentru o normă întreagă, pentru că nu vrem să pedepsim oamenii care lucrează mai mult de o normă”, a explicat șeful Executivului.
Plata va fi, la rândul său, raportată la norma de muncă. În cazul cadrelor didactice va fi luată în calcul norma didactică.
Tofan a subliniat că sumele anunțate sunt nete și a recunoscut că ajutorul nu compensează integral amânarea majorărilor salariale.
„Știu că această plată nu rezolvă integral faptul că întârziem cu majorarea salariilor. Credem important să venim cu această compensare, însă. O compensare care să ajute bugetarii în această toamnă”, a spus premierul.
În total, măsura va costa bugetul aproximativ 560 de milioane de lei. Guvernul urmează să opereze o rectificare bugetară pentru a include cheltuielile necesare.
Premierul a recunoscut că identificarea acestei sume nu a fost simplă, în condițiile în care finanțele publice sunt deja supuse unor presiuni considerabile.
„Este o mare, mare provocare pentru noi ca să găsim acești bani și să realizăm aceste plăți unice. Vom veni cu o rectificare bugetară care va reflecta aceste plăți unice”, a declarat Tofan.
Potrivit șefului Guvernului, anul 2026 a început cu un deficit bugetar de aproximativ 20 de miliarde de lei. În același timp, statul trebuie să asigure bani pentru alte angajamente, inclusiv compensațiile pentru perioada rece a anului, datoriile față de agricultori și plățile aferente unor programe de dezvoltare.
În pofida situației, premierul susține că sursele necesare pentru plățile unice au fost deja identificate.
„Provocarea bugetară este mare. Vreau să o recunosc. În același timp, vreau să vă asigur că avem acoperirea pentru aceste plăți unice din octombrie către întreg sectorul bugetar. Costul este de 560 de milioane de lei. Este un cost mare, dar am identificat sursele și, cu siguranță, îl vom onora”, a afirmat Tofan.
Întrebat de unde vor proveni concret banii, premierul a declarat că Executivul a realocat o parte dintre cheltuieli pentru a finanța domeniile considerate prioritare.
„Am realocat o parte din costuri pentru a prioritiza sectoarele prioritare. Și plata la sectorul bugetar este un sector prioritar pentru noi”, a precizat șeful Cabinetului de miniștri.
Plățile unice sunt anunțate în contextul în care aplicarea noii legi a salarizării în sectorul bugetar a fost amânată. Tofan a recunoscut că statul nu dispune în prezent de resursele necesare pentru a începe reforma din această toamnă.
„Bugetul nu are azi bani pentru a demara această reformă din septembrie, vreau să o spun direct”, a declarat premierul.
Potrivit acestuia, majorările salariale permanente urmează să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2027. Pentru implementarea reformei vor fi necesare peste cinci miliarde de lei suplimentar, iar fondul de salarizare al sectorului bugetar ar urma să crească de la aproximativ 33 de miliarde la peste 38 de miliarde de lei.
Noua lege a salarizării este în proces de definitivare și ar urma să fie aprobată de Guvern în luna octombrie, după care documentul va fi transmis Parlamentului.

