vineri, 13 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Plan național pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor: profesorii și asistenții medicali - instruiți
Sursa foto: Getty Images

Plan național pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor: profesorii și asistenții medicali - instruiți

Autoritățile au anunțat lansarea unui Plan comun de acțiuni pentru prevenirea consumului și circulației drogurilor în rândul elevilor și tinerilor pentru anii 2026-2027. Documentul a fost prezentat în cadrul unei conferințe organizate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Potrivit autorităților, planul vizează prevenirea consumului de droguri prin educație, informare și măsuri sporite de siguranță în școli.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a subliniat că problema trebuie abordată printr-un efort comun al instituțiilor statului, școlii și părinților.

„Consumului de droguri în rândul adolescenților este o problemă complexă, iar răspunsul nostru trebuie să fie bazat, în primul rând, pe prevenire și educație. Școala trebuie să fie un spațiu sigur în care elevii nu doar învață, ci dezvoltă și capacitatea de a lua decizii responsabile”, a declarat Perciun.

Un element important al planului este pregătirea personalului din școli pentru a identifica din timp semnele consumului de droguri în rândul minorilor.

Ministrul Educației a anunțat că aproximativ 60% dintre cadrele didactice vor participa la cursuri de formare, iar toți psihologii școlari, circa 2.000 de diriginți din învățământul profesional tehnic și asistenții medicali din școli vor beneficia de instruiri suplimentare.

„Toți psihologii școlari și în jur de 2.000 de diriginți din învățământul profesional tehnic vor beneficia de instrucții suplimentare pentru a putea recunoaște semnele de consum și pentru a ști ce au de făcut atunci când suspectează sau depistează asemenea situații”, a declarat Perciun.

Autoritățile vor elabora și proceduri clare pentru instituțiile de învățământ privind modul în care trebuie gestionate cazurile suspecte, în colaborare cu poliția și serviciile de asistență psihologică.

Planul prevede organizarea unor lecții speciale despre riscurile consumului de droguri pentru cel puțin 60% dintre elevii claselor VI-XII, adică aproximativ 100.000 de elevi.

Vor fi organizate trei lecții tematice: la disciplina dezvoltare personală, la educația pentru societate și o lecție suplimentară susținută de diriginți, cu materiale standardizate.

Totodată, autoritățile vor desfășura campanii de informare pentru părinți și vor organiza webinare pentru a-i ajuta să recunoască semnele schimbărilor de comportament la copii.

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin a precizat că planul are drept obiectiv protejarea elevilor și creșterea siguranței în mediul educațional.

„Protecția copiilor și prevenirea consumului de droguri în mediul educațional este o prioritate națională. Peste 400 de polițiști cu pregătire psihopedagogică vor fi implicați direct în implementarea planului, oferind suport profesorilor și participând la activități de prevenire în școli”, a declarat Misail-Nichitin.

De asemenea, vor fi intensificate patrulele în jurul instituțiilor de învățământ, iar poliția va efectua controale la magazinele din apropierea școlilor pentru a preveni vânzarea de produse din tutun sau țigări electronice minorilor.

Autoritățile vor lansa și o platformă online prin care elevii, părinții și profesorii vor putea raporta anonim cazuri suspecte de consum sau distribuire de droguri.

„Prin intermediul acestei platforme sperăm ca elevii, părinții și profesorii să contribuie la o mai bună securizare a instituțiilor de învățământ”, a declarat ministra de Interne.

În paralel, poliția va intensifica monitorizarea spațiului online pentru a identifica rețelele care distribuie droguri și lucrează la un proiect de lege care va introduce sancțiuni mai dure pentru persoanele care implică minorii în comercializarea drogurilor.

Autoritățile spun că planul comun va fi implementat în următorii doi ani și va fi monitorizat permanent pentru a reduce riscurile legate de consumul de droguri în mediul școlar.

Consumul de droguri în rândul tinerilor și elevilor rămâne o problemă tot mai îngrijorătoare în Republica Moldova. Potrivit datelor autorităților, în țară sunt estimate aproximativ 50.000 de persoane care consumă droguri, iar peste 12.000 dintre acestea se află în evidența instituțiilor medicale. Autoritatile susțin însă că numărul real al consumatorilor este mult mai mare, deoarece mulți nu ajung să solicite ajutor sau tratament.

Consumul de droguri în școli: Ce date are Poliția și cum comentează șefa MAI testarea elevilor
Poliția nu are înregistrate sesizări sau cazuri precum că pe teritoriul instituțiilor de învățământ din R. Moldova s-ar consuma droguri. Precizările au fost făcute de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care susține că testarea zilnică a elevilor la droguri nu și-ar avea efectul scontat atât timp cât nu există suficiente