Pista pentru bicicliști și BMX de la Anenii Noi, în plină construcție

Pista pentru bicicliști și BMX de la Anenii Noi, în plină construcție
Sursa foto: adrcentru.md

Proiectul regional „Anenii Noi - HUB Național de turism sportiv”, care include construirea unei piste pentru bicicliști și BMX, înregistrează progrese, anunță Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, care a întreprins o vizită vineri, 1 septembrie.

Conform comunicatului ADR, pe șantier, în prezent, se finisează montarea fațadei ventilate, placajul terasei, sunt instalate rețelele interioare, rampa de lansare și amenajarea pistelor pentru bicicliști și BMX, precum și finisarea betonării pistei pe porțiunea 1 și 2.

„Progresul înregistrat în cadrul acestui proiect este rezultatul bunei conlucrări între părțile implicate în realizarea acestuia, iar asumarea responsabilităților contractuale face posibilă încadrarea în termenii de execuție și atingerea indicatorilor prevăzuți în faza inițială”, anunță ADR Centru.

Proiectul „Anenii Noi - HUB Național de turism sportiv” este susținut financiar cu peste 24 de milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Potrivit ADR Centru, prin realizarea proiectelor de turism sportiv, agenția creează condiții locuitorilor Regiunii Centru pentru practicarea modului sănătos de viață și stimulează activitățile turistice din zonă.