Pînzari și Cojocaru reacționează după condamnările pronunțate în dosarul angajărilor fictive la MAI
Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru, condamnați luni, 19 ianuarie, la câte trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, resping acuzațiile și susțin că dosarele ar fi fost fabricate.
Deși nu a fost prezent la ședința de judecată, Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, a declarat pentru Ziarul de Gardă că se află în Republica Moldova și că nu intenționează să se eschiveze de la executarea procedurilor legale.
„Am să fac cunoștință cu sentința și, conform descrierilor sentinței, am să urmez tot ce se cere”, a spus Pînzari.
Totodată, el s-a declarat nevinovat și a afirmat că dosarul este „inventat și fabricat”. Întrebat cine ar fi în spatele acestuia, Alexandru Pînzari a indicat procurorii, Serviciul de Informații și Securitate, precum și pe fostul procuror general Alexandr Stoianoglo.
La rândul său, Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGP, a declarat că se află în prezent în Uniunea Europeană, mai exact în Ungaria, și că nu se eschivează de la organele de drept din Republica Moldova.
Acesta a precizat că încă din anul 2024 a solicitat instanței ca examinarea cauzei să aibă loc în lipsa sa, cerere care a fost acceptată. Potrivit lui, instanța i-a permis să părăsească teritoriul Republicii Moldova pentru a-și desfășura activitatea economică peste hotare.
„Eu nu mă eschivez și nu m-am eschivat de organele de drept din Republica Moldova. La moment eu mă aflu în Uniunea Europeană, mai exact în Ungaria, în localitatea Nagylak. Încă în anul 2024 eu am depus o cerere, potrivit căreia am solicitat ca examinarea cauzei penale în cauză să fie efectuată în lipsa mea, în care am invocat motivele mele. Și anume, deschiderea unei afaceri în afara Republicii Moldova și necesitatea de a fi prezent permanent la sediul firmei nou-înființate. Instanța judecată, examinând această cerere, a considerat-o drept întemeiată și, drept rezultat al examinării, conform încheierii protocolare mi-a fost permis de a nu participa în continuare la examinarea acestei cauze penale și, totodată, mi-a fost permis părăsirea teritoriului ori de câte ori este necesar pentru dezvoltarea afacerii mele. În toată această perioadă, eu am circulat fără impedimente atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Și ori de câte ori a fost necesar, la cerința instanței de judicată, eu m-am prezentat la toate ședințele de judicată”, a declarat acesta.
Valeriu Cojocaru a mai anunțat că va ataca sentința cu apel și că, împreună cu avocații săi, va examina în detaliu hotărârea instanței. El susține că dosarul are caracter politic și că este victima unei persecuții, afirmând că actuala guvernare s-ar răzbuna pentru activitatea sa din perioada în care a activat în structurile de forță.
Totodată, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale a declarat că este dispus să colaboreze cu autoritățile și să comunice locul aflării sale, dar și că va folosi toate instrumentele legale, naționale și internaționale, pentru a-și demonstra nevinovăția.
Amintim că Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru au fost condamnați la câte trei ani de închisoare pentru abuz de putere și abuz de serviciu în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dorin Damir, președintele asociației FEA și finul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, a fost reținut la scurt timp după pronunțarea deciziei.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
