Peste cinci mii de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului. Datele ANOFM

Peste cinci mii de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului curent prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit datelor prezentate de ANOFM, 1.663 de persoane au fost angajate pe o perioadă de până la trei luni.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă precizează că din totalul celor angajați include 54 de persoane cu dizabilități, 27 de migranți reveniți de peste hotare și 13 persoane de etnie romă.
Persoanele care au apelat la Agenție s-au angajat în câmpul muncii în domenii precum:
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
- alte activități de servicii colective, sociale și personale (30%);
- construcții (15%);
- agricultură (14%);
- industrie (12%) ;
- comerț cu ridicata și cu amănuntul (11%);
- administrație publică (4%);
- sănătate și asistență socială (4%);
- învățământ (4%);
- transporturi (2%);
- depozitare și comunicații.
ANOFM recomandă persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una dintre subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM). Serviciile sunt gratuite și sunt destinate atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.