sâmbătă, 15 august, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Chișinăul, gazda unei competiții europene de triatlon. Au participat sportivi din 35 de țări
Foto: chisinau.md

FOTO/ Chișinăul, gazda unei competiții europene de triatlon. Au participat sportivi din 35 de țări

Peste 400 de sportivi juniori din 35 de țări au participat astăzi la Cupa Europeană de Triatlon pentru Juniori - Chișinău 2026. Competiția s-a desfășurat în Parcul „La Izvor”.

Tinerii sportivi au concurat la cele trei probe ale triatlonului, 400 de metri înot, 10,22 kilometri de ciclism și 2,42 kilometri de alergare. Potrivit Primăriei Chișinău, competiția le-a oferit participanților posibilitatea de a concura într-un cadru internațional și de a-și testa nivelul de pregătire.

Autoritățile municipale susțin că organizarea competiției la Chișinău demonstrează capacitatea capitalei de a găzdui evenimente sportive internaționale și de a asigura condițiile necesare pentru astfel de competiții.

Precizăm, competițiile sportive vor continua și duminică, 16 august, când, la Chișinău, se va desfășura Campionatul Național de Triatlon. Astfel, iubitorii sportului vor avea posibilitatea să urmărească evoluția tinerilor sportivi internaționali dar și a participanților la competiția națională.

Primăria Municipiului Chișinău contribuie cu 100.000 de lei.