Peste 240 de companii moldovenești vor stabili legături comerciale cu parteneri din patru țări din UE

Peste 240 de companii moldovenești vor stabili legături comerciale cu parteneri din patru țări din UE
Sursa foto: mded.gov.md

Mai multe activități, care au drept obiective promovarea exporturilor moldovenești și creșterea competitivității la export, vor fi desfășurate în cadrul Proiectului privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii (ÎMMM), anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Printre aceste activități, în anul curent, se numără cinci sesiuni de export-morning, în cadrul cărora agenții economici vor fi informați despre oportunitățile piețelor din Egipt, România, Turcia, Austria și India.

Potrivit directorului Proiectului privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii, Aureliu Casian, „misiunea de export organizată în România este una din cele patru care urmează a avea loc în cadrul proiectului susținut de Banca Mondială și de care vor beneficia cel puțin 240 de companii din țară”.

Bugetul Proiectului privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii este în valoare de 50 milioane dolari SUA. Proiectul urmează a fi implementat în perioada 2023-2027.