Peste 200 de militari moldoveni și americani vor efectua salturi cu parașuta din două aeronave militare Hercules
Militarii moldoveni și americani vor executa în perioada 13-14 mai, antrenamente de desantare în cadrul exercițiului „Swift Response”, anunță Ministerul Apărării.
Potrivit superiorului exercițiului, locotenent-colonel Ion Coțofană, peste 200 de militari moldoveni și americani vor efectua sărituri din două aeronave militare C-130 Hercules, din dotarea Forțelor Armate SUA, folosind sistemul de parașute MC6/T-11.
Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
Militarii Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, precum și militarii din Divizia aeropurtate 82 din SUA, vor efectua sărituri demonstrative în masă, de la o altitudine de 350 de metri, în perimetrul zonelor din apropierea localităților din raioanele Florești și Fălești.
Toate măsurile de siguranță necesare în timpul antrenamentelor, care se vor desfășura, vor fi respectate fără a perturba activitatea publică. Pe parcursul desfășurării exercițiului, până pe 16 mai, vor avea loc deplasări ale unităților de tehnică militară pe drumurile naționale din centrul și nordul țării.