miercuri, 18 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Peste 2.700 de persoane, supravegheate electronic în R. Moldova în 2025: aproape 1.000 de victime protejate
Sursa foto: Doidam10

Peste 2.700 de persoane, supravegheate electronic în R. Moldova în 2025: aproape 1.000 de victime protejate

Anul trecut, 2.737 de persoane din Republica Moldova au fost supravegheate prin monitorizare electronică, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției. Dintre acestea, 960 de persoane au fost monitorizate în cadrul programelor de protecție a victimelor violenței în familie.

Monitorizarea electronică presupune purtarea unor dispozitive GPS care permit autorităților să urmărească respectarea măsurilor stabilite de instanță, precum interdicția de a se apropia de o anumită persoană sau locuință. În 2025, această măsură a fost aplicată în numeroase cazuri pentru a proteja persoanele vulnerabile, în special femei și copii victime ale violenței domestice.

De la introducerea monitorizării electronice în 2018, când doar 72 de persoane au fost supravegheate astfel, numărul a crescut constant, ajungând în 2025 la 2.737. Această creștere reflectă atât extinderea mecanismului, cât și încrederea autorităților și a comunității în eficiența sa.

Un element central al acestei măsuri este protecția victimelor violenței în familie. În 2025, 960 de agresori au fost monitorizați electronic în urma ordinelor de protecție emise de instanțe, reducând riscul de recidivă și oferind un nivel suplimentar de siguranță pentru victime.

Sistemul funcționează prin colaborarea în timp real între instanțele de judecată, poliție și Inspectoratul Național de Probațiune. Dispozitivele trimit semnale în cazul încălcării restricțiilor, permițând intervenția rapidă a autorităților fără a fi nevoie de internarea persoanei monitorizate într-o instituție penitenciară.

Violența împotriva femeilor și violența domestică rămân o problemă majoră în țară, afectând femei și copii din toate categoriile sociale. De la începutul anului 2025, au fost raportate 967 de cazuri de violență în familie, în creștere cu 9,5% față de perioada similară din 2024, conform datelor oficiale.

În R. Moldova, peste 73% dintre femei „trăiesc în violență”, arată datele unei cercetări efectuate de Coaliția națională „Viață fără Violență”.

Cât este dispus să aloce statul în 2026 pentru a proteja femeile victime ale violenței domestice
Autoritățile din R. Moldova pregătesc lansarea unui sistem național digital de colectare a datelor privind cazurile de violență împotriva femeilor și violență domestică, denumit „VioData”. Platforma, aflată în proces de dezvoltare, va fi pilotată spre sfârșitul anului 2026 și pusă în funcțiune la începutul lui 2027, cu scopul de a

Guvernul a aprobat Regulamentul pentru „VioData” – primul sistem informațional național dedicat combaterii violenței
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 26 august, Conceptul și Regulamentul Sistemului informațional „VioData” - un sistem informațional are centralizează datele despre violența împotriva femeilor și violența în familie. Potrivit autorităților, sistemul va fi un punct unic unde vor fi colectate și analizate toate informațiile legate de violență, inclusiv datele