Peste 161 de mii de alegători s-au prezentat la secțiile de votare. Cei mai activi - locuitorii din satul Corjova
Până la ora 13:00, la secțiile de votare din cele 273 de localități din țară, în care are loc turul II al scrutinutului electoral local, s-au prezentat 161.450 de alegători. Cifra constituie 18,94% din cei peste 830 de mii de persoane care sunt așteptate astăzi la urnele de vot.
Potrivit datelor furnizate în timp real de Comisia Electoral Centrală (CEC), la ora 13:00, cea mai mare rată de participare la alegeri s-a înregistrat în satul Corjova din Dubăsari, unde au votat deja 43,38 % din alegătorii incluși pe liste.
La coada clasamentului celor mai activi alegători se situează comuna Salcia din raionul Taraclia, unde au votat doar 6 cetățeni, adică 2,43%
Pe de o parte, cea mai mare parte a cetățenilor care s-au prezentat la urne fac parte din categoria de vârstă 56-65 de ani, care au votat până acum în proporție de 27,61% (44.590 de cetățeni).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pe de altă parte, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani reprezintă cel mai inactiv segment al alegătorilor. Până acum, la urne s-au prezentat doar 4,09%.
În cadrul briefiengului susținut de CEC, președinta Comisiei, Angelica Caraman, a precizat că la secțiile de votare din cele opt suburbii din Chișinău s-au prezentat 16% dintre alegători. Cei mai sunt cei din orașul Vadul lui Vodă, iar la polul opus sunt locuitorii din comuna Bubuieci.
În municipiul Bălți, până la ora 13:00 rata de participare a constituit circa 12%, iar în municipiul Comrat - 18%.
Conform datelor prezentate de CEC, în 178 de localități deja a fost atinsă rata de prezență la vot de 20%. Potrivit legislației electorale, în turul doi de scrutin, alegerile se declară valabile în fiecare circumscripție electorală, dacă la ele participă cel puțin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate.