Performanță istorică! R. Moldova s-a calificat pe tabloul principal la Mondialul de tenis de masă
Echipa națională masculină de tenis de masă a Republicii Moldova a obținut o performanță istorică la Campionatul Mondial pe Echipe 2026, desfășurat la Londra. „Tricolorii” s-au calificat, în premieră, pe tabloul principal al competiției (șaisprezecimile de finală), între cele mai bune 32 de echipe ale lumii.
Calificarea a venit după o victorie dramatică în fața Greciei, în faza play-off-ului preliminar. R. Moldova s-a impus cu scorul de 3-2, după un meci decisiv în care Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au avut contribuții esențiale. Andrei Puțuntică a câștigat două meciuri de simplu, inclusiv duelul cu experimentatul Panagiotis Gionis, iar Vladislav Ursu a adus un alt punct important pentru echipa R. Moldova.
Parcursul naționalei a fost solid încă din faza grupelor. Echipa pregătită de Igor Ni a învins Chile, cu scorul de 3-1, și Tahiti, cu 3-0. Deși a cedat în fața Poloniei, scor 2-3, rezultatele din grupă le-au permis moldovenilor să ajungă în barajul de calificare.
Această calificare reprezintă cea mai bună clasare din istoria tenisului de masă moldovenesc la un turneu mondial pe echipe. Precedentul record data din 2008, când Republica Moldova s-a clasat pe locul 61.
Lotul Republicii Moldova este format din Vladislav Ursu, Andrei Puțuntică și Denis Țernă, sub conducerea antrenorului Igor Ni.
Campionatul Mondial pe Echipe 2026 se desfășoară la Londra în perioada 28 aprilie - 10 mai. Competiția continuă cu meciurile de pe tabloul principal, unde Republica Moldova va evolua în faza eliminatorie directă.