„Performanța este anulată”. Interpretul kazah Jah Khalib nu va cânta la Chișinău
Interpretul Jah Khalib (pe numele real Bahtiyar Mammadov), nu va cânta la Chișinău în luna august. Organizatorii festivalului de muzică Summer Fest, unde urma să evolueze cântărețul kazah, au anunțat că performanța lui Jah Khalib a fost anulată „în legătură cu evenimentele și știrile recente”.
„Din cauza unor factori logistici și confidențiali, nu a fost posibil să anunțăm oficial și deschis decizia luată mai devreme. Organizarea unui eveniment de o amploare similară necesita mult efort și o pregătire îndelungat, fapt care nu permite să luăm decizii impulsive. Vă reamintim că Summer Fest este un festival ce are ca element central doar muzica”, au transmis organizatorii.
În ultimele zile, mai mulți internauți și persoane publice au decis să boicoteze participarea lui Jah Khalib la festivalul de la Chișinău, criticându-l pe artist pentru declarațiile misogine, sexiste și instigatoare la violență, pe care le-a făcut în cadrul unui podcast acum câțiva ani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Cu un apel în acest sens a venit rețeaua națională Coaliția Națională „Viața fără Violență” și actorul Cătălin Lungu, care au cerut organizatorilor să revizuiască lista cântăreților care vor evolua pe scena festivalului.
În august 2022, Jah Khalib a fost invitat la un podcast în care se discuta, doar între bărbați din Kazahstan, problema violenței față de femei și cauzele ei. Cântărețul a susținut ideea unui participant, care a menționat că 85% dintre cazurile de viol au loc pentru că femile se aflau „în locul nepotrivit, în hainele nepotrivite, la momentul nepotrivit”.
De menționat că, în cadrul aceleiași emisiuni, Khalib a povestit cu mândrie cum a recurs la un șiretlic pentru a o face pe soția sa, de naționalitate - ucraineancă, să poarte hijab.
Interviul cu pricina a revenit în atenția opiniei publice după cazul tragic din Kazahstan, unde fostul ministru al Economiei Kuandyk Bishimbayev este judecat pentru că ar fi bătut-o până la moarte pe soția sa, Saltanat Nukenova.