marți, 24 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de lei: trei persoane, puse sub învinuire
Sursa foto: SFS

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de lei: trei persoane, puse sub învinuire

Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciul Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au anunțat deconspirarea unei scheme de livrare fictivă a materiei prime și accesoriilor necesare fabricării geamurilor de termopan, în valoare de peste 40 de milioane de lei. În această dimineață, oamenii legii au efectuat percheziții.

Potrivit autorităților, compania vizată ar fi pus în aplicare schema de evaziune fiscală în perioada anilor 2023-2025, prin reflectarea în evidența contabilă a unor tranzacții fictive. Aceste operațiuni ar fi avut drept scop diminuarea obligațiilor fiscale și prejudicierea bugetului de stat.

În baza probelor acumulate, oamenii legii au desfășurat percheziții la sediile și în alte locații utilizate de agentul economic. În urma descinderilor au fost ridicate acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, ștampile cu semne de falsificare, precum și obiecte interzise, inclusiv cartușe. Totodată, au fost depistați și ridicați bani în numerar, în lei și valută străină, în sumă de aproximativ patru milioane de lei, care, potrivit anchetatorilor, ar proveni din activitatea infracțională investigată.

Prin urmare, procurorii PCCOCS au atribuit statutul de bănuit pentru trei persoane, care ar avea rol de administratori și fondatori ai companiei implicate.

Investigațiile penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate. Conform legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram