
Angajații unui ocol silvic, cercetați pentru delapidare și fals în acte publice. Reacția Moldsilva
ACTUALIZARE (14:00) Agenția „Moldsilva” a venit cu o reacție la perchezițiile efectuate de Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar în care sunt vizate șapte persoane publice din cadrul unui ocol silvic subordonat Întreprinderii de Stat „Hîncești-Silva”. Instituția a condamnat „orice act de corupție sau încălcare a legii” și a menționat că se disociază de persoanele cu comportament nedemn”.
„La nivel de management central al agenției s-a dispus ca subdiviziunile teritoriale să acorde suportul solicitat de organele de anchetă și să pună la dispoziție toate informațiile necesare. „Moldsilva” insistă pe principiul toleranță zero la ilegalitățile din fondul forestier și se disociază de persoanele cu comportament nedemn. Totodată, este important ca faptele individuale să fie cercetate și sancționate conform legii, fără a umbri munca angajaților corecți”, precizează „Moldsilva” într-un comunicat.
ȘTIREA INIȚIALĂ (11:00) Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat, în această dimineață, 22 octombrie, percheziții în mai multe localități din raioanele Hîncești, Ialoveni și Cimișlia. Potrivit CNA, acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale de delapidare a averii străine și fals în acte publice, care vizează șapte persoane publice din cadrul unui ocol silvic subordonat Întreprinderii de Stat „Hîncești-Silva”.
Potrivit probelor administrate de CNA, funcționarii ar fi organizat angajări fictive ale unor lucrători sezonieri, inclusiv rude și persoane aflate peste hotare. Deși nu activau efectiv, aceștia figurau în tabelele de pontaj, iar salariile calculate și achitate în numele lor ar fi fost însușite de conducerea ocolului silvic.
Prejudiciul estimat se ridică la circa 466 de mii de lei. Totodată, persoanele vizate sunt bănuite de înstrăinarea ilicită a masei lemnoase, fără documente contabile sau prin reutilizarea acelorași facturi fiscale, în scopul însușirii mijloacelor bănești obținute din vânzări.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 102 de mii de euro, 680 de mii de lei, 17 carduri bancare și alte obiecte relevante pentru anchetă. Cele șapte persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.
CNA și Procuratura municipiului Chișinău continuă acțiunile de urmărire penală pentru identificarea întregului cerc de persoane implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
NOTĂ: Orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.







Sursa foto: CNA