Percheziții de amploare în Chișinău într-un dosar de corupție. Printre suspecți, un angajat al primăriei
Percheziții de amploare în municipiul Chișinău. Directorul unei companii de construcție, funcționari ai Primăriei capitalei, angajați ai Inspecției Naționale de Supraveghere Tehnică (INST) și un avocat sunt acuzați de fapte de corupție.
Mai exact, potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticoruție (CNA), directorul unei companii de construcție este cercetat pentru oferirea de remunerații ilicite unor funcționari ai Primăriei mun. Chișinău și unor responsabili de la INST și Agenția Servicii Publice în schimbul obținerii unor acte permisive sau decizii favorabile pentru construirea unor imobile în capitală și în suburbiile acesteia.
„Potrivit materialelor cauzei, s-a stabilit că, directorul agentului economic vizat ar fi avut multiple discuții și întrevederi cu agenți economici și cu persoane cu atribuții de eliberare a actelor permisive și verificare a lucrărilor de construcție din cadrul Primăriei mun. Chișinău în cadrul cărora ar fi convenit asupra înregistrării actelor de recepție finală pentru mai multe imobile din municipiu”, transmite CNA.
De asemenea, în cadrul unui alt dosar sunt cercetate mai multe episoade de contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari, comise de către directorul companiei.
Ofițerii CNA și procurorii municipiului Bălți au efectuat perchiziții la sediile a trei agenți economici, la birourile, domiciliile și mijloacele de transport a mai multor persoane vizate în dosar, de unde au ridicat telefoane mobile, purtători de informații și acte relevante pentru cauză.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Între timp, responsabilii Primăriei Chișinău au venit cu o reacție în legătură cu perchezițiile afectuate de CNA la angajatul instituției.
„Este vorba de un angajat care activează de puțin timp în cadrul subdiviziunilor Primăriei. Sunt vizate acțiuni din activitatea sa anterioară și nu este legat de activitatea acestuia în cadrul Primăriei”, se arată într-o notă informativă transmisă, vineri, de Primăria Chișinău.
Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată