vineri, 31 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. Recomandările Poliției pentru șoferi și pietoni
Sursa foto: Poliția R. Moldova

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. Recomandările Poliției pentru șoferi și pietoni

Poliția anunță că pe întreg teritoriul R. Moldova se circulă, la această oră, în condiții de ploaie, fapt care reduce vizibilitatea și crește riscul producerii accidentelor rutiere. Polițiștii le recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum și să mărească distanța față de vehiculul din față.

Totodată, conducătorii auto sunt încurajați să folosească luminile de întâlnire chiar și pe timp de zi, să evite manevrele periculoase și să utilizeze triunghiurile de presemnalizare în caz de defecțiune tehnică.

Pietonilor li se recomandă să traverseze doar prin locuri permise și să se asigure că au fost observați de șoferi înainte de a traversa carosabilul.

Potrivit meteorologilor, astăzi, pe întreg teritoriul țării se menține cer noros și sunt înregistrate ploi slabe. Vântul va sufla din nord-est, de la slab până la moderat, iar temperaturile maxime vor ajunge până la +17 grade Celsius.