marți, 04 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Pe 15 noiembrie începe campania de împădurire de toamnă. Cetățenii, invitați să participe la plantări
Sursa foto: Ministerul Mediului

Pe 15 noiembrie începe campania de împădurire de toamnă. Cetățenii, invitați să participe la plantări

Din 15 noiembrie, R. Moldova dă start campaniei naționale de împădurire „Generația Pădurii”, o nouă etapă a Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Evenimentul principal, la care vor participa oficiali de stat, va avea loc în localitatea Mihailovca, raionul Cimișlia, unde vor fi plantați peste 130.000 de puieți pe o suprafață de 27,5 hectare. Tot în această zi vor fi avea loc acțiuni de plantare în toate raioanele țării.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, alături de directorul general al Agenției „Moldsilva”, a anunțat lansarea campaniei în cadrul unei conferințe la Pepiniera din Sărătenii Vechi, raionul Telenești, locul unde sunt crescuți puieții pentru viitoarele păduri ale țării.

„În această toamnă, continuăm programul național de împădurire – o tradiție ireversibilă pentru guvern și societate. Pe 15 noiembrie, vom planta 27 de hectare de pădure la Mihailovca, iar acțiuni similare vor avea loc în toate raioanele țării, pentru ca fiecare cetățean, de la Naslavcea la Giurgiulești, să poată contribui la o Moldovă mai verde”, a declarat ministrul.

Directorul general al Agenției „Moldsilva”, Victor Durbală, a subliniat că în cadrul campaniei din această toamnă vor fi plantate peste 3.400 de hectare de pădure – dintre care 840 de hectare în Fondul Forestier și 2.600 de hectare pe terenurile autorităților publice locale.

Agenția dispune în prezent de 33 de milioane de puieți pregătiți pentru plantare, proveniți din cele 31 de pepiniere din întreaga țară.

„Invităm toți cetățenii să ni se alăture la acțiunile publice din 15–16 noiembrie. Doar împreună putem face o Moldovă mai verde și mai sănătoasă”, a încheiat directorul „Moldsilva”.”, a precizat Durbală.

Acțiunile de plantare se vor desfășura în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2025, cu participarea voluntarilor, a autorităților publice locale și a instituțiilor de stat.

Campania de împădurire „Toamna 2025”

Campania de împădurire „Toamna 2025” face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, inițiat de Președinta Maia Sandu, prin care urmează să fie plantate 145.000 de hectare de pădure până în anul 2032. În primii doi ani de la lansarea programului au fost împădurite peste 16.000 de hectare, iar până la finalul acestui an se va ajunge la 20.000 de hectare.

Totuși, potrivit ministrului Mediului, R. Moldova rămâne țara cu cea mai mică rată de împădurire din Europa – doar 11% din suprafața teritoriului.

„Fiecare hectar împădurit ne face mai rezilienți în fața schimbărilor climatice, îmbunătățește calitatea aerului și protejează biodiversitatea. Fiecare copac plantat este un simbol al responsabilității față de natură și față de viitorul Moldovei”, a mai subliniat Gheorghe Hajder în cadrul conferinței de presă privind lansarea campaniei naționale de împădurire din această toamnă.

R. Moldova beneficiază de un acord de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, în valoare de 200 de milioane de euro, care va fi implementat începând cu anul 2026.

Potrivit autorităților, fondurile vor permite plantarea a peste 63.000 de hectare de pădure în următorii patru ani, construcția a trei pepiniere moderne, un centru seminologic, peste 265 km de drumuri forestiere și zece depozite de lemn, creând totodată noi locuri de muncă în mediul rural.