luni, 23 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Pavajul istoric din centrul Chișinăului: Primăria va prezenta mâine proiectul de reabilitare
Sursa foto: Primăria municipiului Chișinău

Pavajul istoric din centrul Chișinăului: Primăria va prezenta mâine proiectul de reabilitare

Primăria capitalei va prezenta mâine proiectul de reabilitare a tronsonului de caldarâm de pe strada 31 August 1989, care va fi reabilitat integral de municipalitate. Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că evenimentul va începe la ora 9:30.

„După doi ani și jumătate am ajuns la un rezultat, am realizat proiectul, s-au făcut toate coordonările, verificările, iar săptămâna trecută s-a recepționat versiunea finală. Și așa cum am menționat, suntem gata să o prezentăm informații publice la fiecare etapă, începând cu proiectul, procedura de licitație și toate detaliile. Îmi pare foarte rău că acest lucru a durat aproape trei ani de zile, sutele de cerințe care au fost realizate de Primăria municipiului Chișinău din partea Ministerului Culturii. Mi-aș dori ca rezultatul să fie pe măsura așteptărilor cetățenilor, deși deja am auzit anumite comentarii în această privință”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei din 23 februarie.

Primarul capitalei a dispus ca municipalitatea să transmită până mâine Guvernului toate demersurile necesare pentru ca autoritățile centrale să intervină cu lucrări de reparație pe terenurile din vecinătate, care aparțin Executivului sau instituțiilor subordonate acestuia și se află în paragină.

„Este vorba și de havuzul de lângă Palatul Național 'Nicolae Sulac', precum și de alte terenuri care sunt lăsate în paragină, cu mare regret, și care sunt la balanța autorităților centrale, adică a Guvernului. Aici nu putem să intervenim, nu este nici legal, nici corect din alt punct de vedere. Vă rog să reușim să facem aceste lucruri împreună, ca să facem această reabilitare practic concomitent”, a explicat Ceban.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

Caldarâmul istoric de pe strada 31 August 1989 a fost descoperit în martie 2023, în timpul lucrărilor de reabilitare a carosabilului de pe porțiunea dintre străzile Mitropolit Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin. Specialiștii au stabilit că pavajul datează din anii 1868-1870, fiind una dintre cele mai vechi structuri de acest tip păstrate în capitală.

Tronsonul de drum a rămas închis circulației timp de aproape trei ani, devenind mărul discordiei în disputa dintre Primăria municipiului Chișinău și Ministerul Culturii.

În noiembrie 2025, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că tronsonul de drum de pe strada 31 August 1989 va fi reparat, proiectul fiind deja elaborat, avizat și pregătit pentru etapa de implementare, care urmează să fie finanțată de Primăria Chișinău.

La mai bine de o lună distanță, Ion Ceban a anunța că lucrările vor fi demarate în perioada următoare, după finalizarea ajustărilor ce țin de canalizarea pluvială. 

Costul proiectului este estimat la aproximativ 30 de milioane de lei. Șefa Direcției generale finanțe din cadrul Primăriei Chișinău, Olesea Pșenițchi, a menționat anterior că sursele financiare au fost planificate încă din anul 2024.

Lucrările la pavajul istoric de pe strada 31 August 1989 din capitală vor începe în perioada următoare
Lucrările de modernizare a tronsonului de pe strada 31 August 1989 din centrul Chișinăului, care vizează păstrarea caldarâmului istoric, vor fi demarate în perioada următoare, după finalizarea ajustărilor ce țin de canalizarea pluvială. Anunțul a fost făcut astăzi de primarul capitalei, Ion Ceban. Potrivit edilului, toate procedurile necesare vor fi