marți, 11 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Patru obiecte explozive au fost distruse în luna octombrie de geniștii Armatei Naționale
Sursa foto: Ministerul Apărării

Patru obiecte explozive au fost distruse în luna octombrie de geniștii Armatei Naționale

În luna octombrie, geniștii din Armata Națională au desfășurat patru operațiuni de deminare. În cadrul acestor acțiuni au fost depistate și distruse patru obiecte explozive în localitățile din raioanele Hîncești, Ungheni, Nisporeni și Dubăsari, anunță Ministerul Apărării R. Moldova.

Militarii Batalionului Geniu „Codru” au fost solicitați în localitatea Manoilești, raionul Ungheni, unde au neutralizat un proiectil de artilerie de calibru 76 mm. Obiectul a fost descoperit de un grup de muncitori chiar în curtea gimnaziului din sat.

O altă echipă de geniști din aceeași unitate a intervenit în localitatea Cocieri, raionul Dubăsari, unde a neutralizat un proiectil de artilerie de calibru 76 mm.

Ambele dispozitive proveneau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță, conform procedurilor standard.

De la începutul anului, geniștii Armatei Naționale au executat 111 misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 460 de obiecte explozive de diferite tipuri, precum și 1.761 de cartușe.