Patru cetățeni străini vor fi expulzați din R. Moldova. Detalii de la Inspectoratul General pentru Migrație
Patru cetățeni străini urmează să fie expulzați din R. Moldova, anunță Inspectoratul General pentru Migrație (IGM). Potrivit instituției, persoanele au ignorat termenul de ședere acordat pe teritoriul țării.
IGM a precizat că cei patru bărbați sunt originari din India, Nigeria și Turkmenistan.
„Bărbații din India, cu vârstele de 21 de ani, și respectiv, 28 de ani, au fost prinși de către ofițerii de migrație a Direcției Regionale Nord. Cetățeanul din Turkmenistan, în vârstă de 25 ani, a fost prins de ofițerii Direcției Regionale Centru, iar cetățeanul nigerian, în vârstă de 21 de ani, a fost depistat de ofițerii Direcției Regionale Sud”, a notat instituția.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Totodată, reprezentanții IGM au precizat că toți străinii au ignorat termenul de ședere acordat pe teritoriul țării și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de intrare pe teritoriul R. Moldova.
La mijlocul lunii februarie, IGM a anunțat că de la începutul anului curent a luat în custodie publică și plasat în Centrul de plasament temporar al străinilor 17 bărbați.