
Partidul „Democrația Acasă” va primi alocații de la stat. Curtea de Apel a anulat hotărârea CEC
Curtea de Apel Chișinău a anulat parțial decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 3 octombrie, privind nealocarea, pe o perioadă de 12 luni, a subvențiilor de la bugetul de stat pentru Partidul „Democrația Acasă”. Hotărârea a fost pronunțată astăzi, 9 octombrie, și poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de trei zile.
După pronunțarea hotărârii, reprezentanții Partidului „Democrația Acasă” au precizat că vor depune recurs la CSJ pentru a cere anularea în totalitate a deciziei CEC.
Amintim că, la data de 3 octombrie, Comisia Electorală Centrală a sancționat Partidul „Democrația Acasă”, în urma examinării unei contestații a Partidului Acțiune și Solidaritate și a două sesizări ale Inspectoratului național de investigații.
Astfel, Comisia a aplicat formațiunii conduse de Vasile Costiuc avertisment pentru încălcarea repetată a prevederilor legale în ceea ce privește interzicerea finanțării ori susținerii materiale, sub orice formă, a campaniilor electorale de către persoanele fizice care nu sunt cetățeni ai R. Moldova și folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate.
În același context, partidului i-a fost aplicată și o sancțiune complementară sub formă de lipsire de alocații de la bugetul de stat pentru performanțele obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie 2025.
În decizia din 3 octombrie, Comisia a reiterat și „conturarea existenței unui bloc electoral camuflat între Partidul Politic „Democrația Acasă” și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din R. Moldova, dar și prin susținerea deschisă exprimată de liderul AUR din România, fapt ce indică o coordonare indirectă a activităților electorale”.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Partidul „Democrația Acasă” a obținut șase mandate de deputat, care urmează să fie validate de Curtea Constituțională.