UPDATE/ Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul care va permite votul prin corespondență
ACTUALIZARE (26 aprilie 15:29) Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul care va permite votul prin corespondență.
Printre amendamentele acceptate figurează includerea criteriilor pentru identificarea țărilor în care urmează să fie implementat votul prin corespondență. Astfel, condițiile privind implementarea parțială a votului prin corespondență sunt lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior; experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri; siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale.
Printre țările care întrunesc aceste criterii figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda. Votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care R. Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.
De asemenea, a fost eliminată incertitudinea privind vârsta alegătorilor. Respectiv, își vor exercita dreptul la vot prin corespondență persoanele care, la depunerea solicitării, au împlinit vârsta majoratului.
O altă prevedere inclusă în document se referă la asigurarea securității votului. Astfel, plicul cu materiale pentru votare va conține o declarație pe propria răspundere. Alegătorii vor fi obligați să o semneze pentru a confirma exercitarea votului secret.
Totodată, alegătorii care nu vor respecta secretul votului vor fi sancționați. Codul Contravențional a fost completat cu un articol care vizează nerespectarea caracterului secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență sau transmiterea buletinului de vot unei persoane terțe.
Pentru a vota prin corespondență, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare.
Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.
ȘTIRE INIȚIALĂ (21 martie 19:04) Deputații din fracțiunea Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) au votat în prima lectură proiectul privind pilotarea votului prin corespondență în Statele Unite ale Americii și Canada.
Deputatul PAS, Vitalie Gavrouc, care a prezentat proiectul în plen, a menționat că votul prin corespondență include mai multe etape.
„Înregistrarea prealabilă care începe imediat după intrarea legii în vigoare și se termină cu 45 de zile până la alegeri. După confirmarea înregistrării, procedura e stabilită în conformitate cu reglementările CEC. (...) Cu 23 de zile până la alegeri cetățeanului îi este trimis un pachet electoral (...), cetățeanul primește un plic cu adresa, în acest plic avem un plic interior care se va reîntoarce la organul electoral, la fel avem un plic interior în care se introduce buletinul de vot, sunt instrucțiunile de vot și buletinul propriu-zis”, a spus deputatul.
Acesta a mai menționat că în cazul în care cetățeanul s-a înregistrat prealabil, dar nu a ajuns plicul, acestuia i se permite să vină la secția de votare să ia un buletin de vot nou. Totodată, costurile sunt estimative, întrucât nu este clar câte persoane vor participa la vot.
„Sunt trei trimiteri poștale care se achită din bugetul R. Moldova. Este vorba despre prima trimitere cu plicul exterior și toate plicurile și buletinele de vot și două trimiteri în cazul dacă cetățeanul votează în primul și al doilea tur (...) Noi am făcut niște calcule, în funcție de câți alegători o să participe și aceste costuri se estimează a fi de la 300-500 de mii de lei până la 3 milioane dacă ar participa de la o mie la 10 mii de persoane”, a spus acesta.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Votul Parlamentului vine după ce Guvernul a avizat pozitiv proiectul și a venit cu unele comentarii și propuneri de îmbunătățire. În aceeași zi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a organizat un protest la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC), împotriva proiectului, care în opinia acestuia este „o tentativă de manipulare a votului și fraudare a alegerilor”.
La alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212.434 alegători din afara R. Moldova. La nivel global, în prezent, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.