Parlamentul a luat act de demisia deputatului Nicolae Botgros
Parlamentul Republicii Moldova a luat act de cererea de demisie depusă de maestrul Nicolae Botgros, care a ocupat fotoliul de parlamentar timp de aproximativ șase luni. El a ținut să precizeze că muzica rămâne partea centrală a vieții sale. După aproape 50 de ani de activitate, Botgros spune că identitatea sa este strâns legată de scenă și de colectivul artistic alături de care a crescut.
„Cât despre întrebarea ce caut eu în Parlament, vreau să spun că nu există o astfel de întrebare. Orice om care face bine țării este obligat să fie în fruntea ei. Eu am venit aici să dau o mână de ajutor, să ajut Parlamentul și, în primul rând, oamenii care se aflau într-o mare dilemă - nu se știa încotro să apucăm, spre Europa sau spre altă direcție. Noi am fost cei care am văzut lumea, am călătorit peste hotare încă din anii ’80 și știm cum trăiesc oamenii, cum se muncește și cum se trăiește cu adevărat”, a spus Botgros.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței plenare, unde conducerea legislativului a confirmat parcurgerea procedurilor regulamentare privind încetarea mandatului de deputat la solicitarea acestuia. Următorul pas urmează să fie formalizarea deciziei și declararea oficială a locului vacant, conform procedurilor legale.
Nicolae Botgros, cunoscut dirijor și personalitate marcantă a vieții culturale din Republica Moldova, a intrat în Parlament în urma alegerilor recente, mandatul său fiind însă de scurtă durată.

Maestrul a declarat că plecarea sa din Legislativ a fost determinată de motive personale și de dorința de a reveni la activitatea artistică.
Potrivit procedurii, prima candidată care ar putea accede în Parlament este Silvia Bondarenco, aflată pe lista supleanților PAS. În cazul în care aceasta va refuza mandatul, următorii în ordine sunt Gheorghe Hajder, actualul ministru al Mediului, și ulterior Roman Roșca.
Amintim că Nicolae Botgros și-a depus mandatul de deputat pe 21 martie 2026.
Demisia deputatului PAS vine la scurt timp după ce Rise Moldova a publicat o investigație despre blocurile construite pe un teren pe care Guvernul l-a oferit gratuit asociației obștești „Lăutarii” pentru edificarea unui centru internațional folcloric. Botgros a spus că proiectul nu s-a realizat după ce un om de afaceri din Moscova ar fi refuzat să sponsorizeze construcția, iar ulterior a fost nevoit să vândă totul pentru a acoperi datoriile acumulate.
De menționat că Nicolae Botgros a cochetat cu politica de mai multe ori. În 2019, el a candidat în calitate de concurent electoral pe circumscripția nr. 42 (orașul Cantemir), iar la alegerile din 28 septembrie 2026 el a fost inclus în listele PAS, fiind al 11-lea.
Dirijorul orchestrei „Lăutarii” este al 15-lea deputat PAS din legislatura a XI-a care a renunțat la mandat. Ultimul parlamentar care a luat o asemenea decizie a fost sportiva Anastasia Nichita.




