„Părăsiți țara imediat!”. Alertă maximă de călătorie pentru Libia, după confruntările armate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România reamintește cetățenilor că în Libia, în special în capitala Tripoli, este în vigoare o alertă de călătorie de nivel maxim - „Părăsiți imediat țara!".
Potrivit MAE român, situația de securitate din Libia a cunoscut o deteriorare accentuată în ultima perioadă, prin multiplicarea confruntărilor armate dintre grupările rivale majore. Aceste evenimente au potențialul de a se extinde și în alte zone din afara capitalei Libiei, fără o avertizare prealabilă.
De asemenea, sursa citată menționează că modificarea recentă a climatului de securitate din capitala Tripoli poate determina anumite formațiuni armate să recurgă la răpiri sau alte activități infracționale care să vizeze cetățeni străini prezenți pe întreg teritoriul Libiei. Ministerul de Externe subliniază că nu este exclus ca autoritățile locale să decidă sistarea parțială sau totală a zborurilor pe Aeroportul Internațional Mitiga, recurgând, eventual, la direcționarea zborurilor către Aeroportul Internațional din Misurata.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Regiunea de sud a Libiei, precum și zonele frontaliere cu Algeria, Niger, Ciad și Sudan prezintă riscuri ridicate de securitate din cauza prezenței grupărilor de crimă organizată și a capacității reduse de acțiune a instituțiilor de ordine publică, riscurile de răpire fiind ridicate.
Cetățenii români care se află deja pe teritoriul Libiei sunt sfătuiți să se adreseze Ambasadei României la Tripoli relocată temporar la Tunis (18, Avenue D`Afrique, El Menzah V, B.P.57-1004 - Tunis, telefon de urgență: 00216 566 146 77, e-mail: tripoli@mae.ro și tripoli.consul@mae.ro) și să își anunțe prezența în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactați în situaţii de urgență.
Focuri de armă și ciocniri violente au zguduit străzile din Tripoli luni seară, după ce au apărut informații conform cărora un lider local de miliție a fost ucis. Potrivit Reuters, împușcături au fost auzite în centrul orașului și în alte cartiere ale capitalei Libiei.
Liderul care a fost ucis a fost Abdelghani al-Kikli, cunoscut și sub numele de „Ghaniwa”. El a comandat Stability Support Apparatus (SSA), una dintre cele mai puternice grupuri armate care operează în Tripoli.
„Surse de rang înalt de securitate au confirmat că al-Kikli a fost ucis la un cartier general afiliat Brigăzii 444 de Luptă din Zona Militară Tripoli”, a citat Libyan Express.
Presa afiliată GNU a raportat marți devreme că ministerul apărării a recâștigat controlul deplin asupra Abu Salim, unde avea sediul SSA.