Până pe 16 septembrie în țară va avea loc Campania „Ziua Mondială a Curățeniei”. Activitățile programate
Campania „Ziua Mondială a Curățeniei 2023” se va desfășura în acest an în perioada 1-16 septembrie, anunță Ministerul Mediului.
Potrivit Ministerului, evenimentul are drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la eforturile R. Moldova de a se alinia la obiectivele trasate de UE.
Printre acestea se numără: zero poluare, economia circulară, managementul integrat al deșeurilor și promovarea prevenirii formării deșeurilor prin reducerea consumului excesiv, în favoarea reciclării deșeurilor.
Campania va culmina, anunță Ministerul Mediului într-un comunicat, cu o acțiune de salubrizare pe teren, la nivel național, sâmbătă, 16 septembrie.
Campania este organizată în cadrul proiectului „Fii Piratul Plasticului”, implementat de către Centrul Național de Mediu și Centrul Republican Gutta-Club, cu susținerea financiară a Programului de granturi mici (SGP).
Ziua Mondială a Curățeniei este marcată anual în a treia sâmbătă a lunii septembrie. Este una dintre cele mai mari acțiuni civice la nivel mondial, ce reunește milioane de voluntari, guverne și organizații din 191 de țări, care se solidarizează pentru a aborda provocările de mediu la nivel global și pentru a construi un viitor durabil.