Până la graniță - cu camionul de cereale, apoi - pe jos: 23 de ucraineni au vrut să ajungă ilegal în R. Moldova

Până la graniță - cu camionul de cereale, apoi - pe jos: 23 de ucraineni au vrut să ajungă ilegal în R. Moldova
Colaj 24tv.ua

Douăzeci și trei de bărbați din Ucraina au încercat să ajungă ilegal în R. Moldova. Serviciul Grăniceresc de Stat al țării vecine anunță că aceștia au fost transportați până la frontieră cu un camion de cereale. Ulterior, aceștia trebuiau să-și continue drumul pe jos.

Potrivit autorității din Ucraina, bărbații au fost „conduși” până la graniță de către un complice al persoanei care a organizat schema ilegală.

„Pentru traversare, toți au plătit între 5.000 și 16.000 de dolari. Plimbarea însă nu a durat mult, fiindcă grănicerii i-au reținut pe turiști”, a precizat Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pe numele celor 23 de bărbați au fost întocmite procese verbale, iar oamenii legii întreprind măsuri pentru a depista persoanele implicate în schemă.

Potrivit datelor obținute de Europa Liberă, de pe 24 februarie 2022 până pe 31 mai curent, circa 23.500 de bărbați ucraineni au intrat în R. Moldova ocolind punctele de trecere a frontierei de stat.

0:00
/
Sursa video: Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei